Actualitate

Misiune contracronometru la Năeni! 4 persoane căzute în fântână, cel puțin una este decedată

Pompierii din județul Prahova au intervenit de urgență pentru o misiune de salvare în județul Buzău, după ce 4 persoane au căzut într-o fântână în satul Fințești din comuna Năeni. La intervenție s-au deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare si un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil.

Deocamdată nu se știe ce s-a întâmplat, cert este că toate cele patru persoane au fost scoase din fântână. Din nefericire, în cazul uneia dintre ele medicii au pronunțat decesul, manevrele de resuscitare fiind zadarnice.

O altă persoană a fost scoasă inconștientă din fântână. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la un spital din București. Celelalte două victime, conștiente, au fost transportate de ambulanțe la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian