Actualitate POLITICĂ

Neagu s-a supărat din nou! Aruncă săgeți către propriii colegi de partid de la guvernare

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, unul dintre fruntașii Organizației Județene PSD Buzău, critică Guvernul pe care partidul său îl formează. Neagu, cel care deține și funcția de președinte executiv al Filialei Județene Social Democrată, a ieșit public cu o declarație foarte tranșantă la adresa Executivului de la Palatul Victoria, criticând dur scumpirile mari din domeniul energiei și al gazelor. Mai mult de atât, președintele CJ și-a manifestat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea creșterii acestora și pe viitor astfel încât unele instituții din subordinea Consiliului Județean să ajungă în imposibilitatea de plată a facturilor la utilități.

”Din nefericire, prețurile au luat-o la galop, practic au zburat de pe orbită, mă refer la prețurile de la energie, la tot ce înseamnă gaze, electricitate, combustibil, prețuri la materiale de construcții. În afară de lucrurile care se văd, făcute de Consiliul Județean, tot ce înseamnă drumuri, investiri în educație, cultură, sănătate,  avem și problema aceasta, de a reuși să ținem în echilibru, dacă vreți, facturile la energie și așa mai departe, atât la Spitalul Județean, care este o unitate care lucrează la foc continuu, și de care avem absolut nevoie, cât și Direcția pentru Protecția Copilului, unde în afara de activitățile curente, investiții, salarii și așa mai departe, mai avem de plătit și utilități. Și nu uitați că Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului are o rază foarte largă de activitate, cu clădiri în toate județele, mă refer aici la asezămintele pentru bătrâni,  școli speciale”, a spus Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.

Declarația președintelui Consiliului Județean a fost făcută astăzi, la finalul ședinței în care a fost aprobat bugetul județului, context în care Neagu a subliniat faptul că deși bugetul este unul record anul acesta vine și cu grijă în plus, respectiv acoperirea acestor cheltuieli extrem de mari, după valul de scumpiri.

”Aici e posibil să avem o problemă, avem o ambiguitate în ce se întâmplă în viitor cu aceste explozii de preț. Mai devreme, mai târziu, sper să nu am dreptate, să nu avem aceleași probleme ca atunci când s-au mărit prețurile la materialele de construcții și constructorii care au câștigat licitații au mărit prețurile pentru că nu au mai rezistat costurile. Haideți să nu mai folosim povestea acestea pompieristică, să nu tratăm doar efectele, să ne ducem direct la cauze”,  a mai spus Neagu.

Deocamdată, mai spune Neagu, există și o veste bună și anume faptul că facturile la electricitate pentru luna decembrie încă nu au venit motiv pentru care există speranța ca până atunci situația prețurilor din domeniul energiei să se reglementeze.

”Încă nu au venit toate facturile, stăm în așteptare. Eu sper ca Guvernul, Parlamentul să reglementeze această problemă, să vedem unde ne situăm”, a spus Neagu.

De menționat că, după ce în ultima vreme, Neagu s-a abținut să mai facă declarații potrivnice partidului din care face parte, precum acelea îndreptate către primarul Constantin Toma, președintele Organizației Municipale PSd, iată că a venit un nou moment în care șeful CJ emite noi declarații critice la adresa colegilor de partid, aflați la guvernare.