Două căsătorii celebrate în acest weekend au atras atenția, fiind evenimentele mondene ale finalului de săptămână. Mirii sau familiile lor sunt oameni politici, prin urmare evenimentele au fost unele de mare interes.
Șefa IȘJ Buzău, Daniela Palcău, și-a însurat băiatul. Claudia este aleasa lui Cosmin Palcău. Fericitul eveniment a avut loc sâmbătă, iar la petrecerea cuplului au fost prezenți peste 600 de invitați. Recepția a avut loc la un cort mare de evenimente de la ieșirea din municipiul Buzău, spre podul de la Mărăcineni. Soacra mare a avut o apariție de revistă, destul de indrăzneață, optând pentru o rochie de culoare roșu aprins.
Al doilea eveniment monden a avut-o protagonistă pe buzoianca Ionela Dobrică. Aceasta s-a măritat în weekend cu Ionuț Simioncă. Alesul inimii sale este președintele PMP Bistrița-Năsăud, iar Ionela are la activ și ea un mandat de deputat în Parlamentul României, în legislatura 2016 – 2020.
Tinerii au renunțat la burlăcie și au făcut pasul cel mare, spre viața de familie. Duminică a avut loc petrecerea de cununie civilă, alături de familie, dar și de foarte mulți prieteni. Cu toții s-au distrat, iar atmosfera a fost întreținută de Prestige Orchestra.
Anunțul a fost făcut chiar de soțul Ionelei Dobrică:
”E cea mai fericită zi din viața mea. Ionela mi-a făcut extraordinara bucurie de a accepta să îmi fie soție, să împărțim clipele bune și rele pentru tot restul vieții. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături la cununia civilă, dar și celor care ne-au transmis un gând bun. Vă doresc tuturor să aveți parte de o iubire ca a mea și a Ionelei și vă așteptăm la nuntă, la Bistrița, anul viitor.”, a scris acesta pe pagina sa de pe Facebook.
Adaugă comentarii