Actualitate

Peste 20.000 de porci, uciși în această vară, din cauza pestei porcine africane. Pierderile sunt imense

Peste 20 de mii de porci au murit sau au fost sacrificați în vara care a trecut, din cauza pestei porcine africane. Pierderile sunt imense atât pentru deținătorii fermelor în care a intrat virusul, cât și pentru micii gospodari, care creșteau în curte câțiva porci pentru a avea ce pune pe masă de sărbători.

Potrivit celor mai recente date de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Buzău, în acest moment, în județ sunt active 43 de focare de pestă porcină africană. Specialiștii spun că parcă în ultimele zile evoluția virusului nu a mai fost atât de virulentă, însă asta nu înseamnă că războiul cu pesta s-a încheiat. Oricând pot apărea noi și noi focare iar asta înseamnă pagubă pentru crescători.

„La această dată evoluează 43 de focare de pestă porcină africană la nivelul județului Buzău, din care 4 focare sunt în exploatații comerciale. Trei sunt comerciale autorizate și una este exploatație comercială de tip A. Este vorba de o exploatație de mici dimensiuni. Cele non-profesionale sunt întinse pe toată zona de câmp a județului Buzău, plecând de la Puiești, în partea de nord a județului, până în partea de sud, Glodeanu-Siliștea. Sunt foarte puține localități neafectate în acest areal. Cele mai multe au fost situate în zona de sud, limitrofă județului Ialomița și Brăila. Localități precum C.A.Rosetti, Rușețu, Padina și Pogoanele.” a declarat Iulian Moca, directorul DSVSA.

Dacă numărăm și exploatații comerciale de la Glodeanu-Siliștea și Florica, unde au fost sacrificate cele mai multe animale, au fost ucise peste 20.000 de suine. Totodată, din cauza pestei, au fost uciși 100 de porci mistreți.

„Deci sunt total animale afectate 20643. Sacrificați până la sosirea echipajelor DSVSA a fost unul singur și 59 de porci din exploatațiile nonprofesionale uciși, iar în ferme 20581 de capete. Separat, porci mistreți sunt afectați un număr de 112 de capete, dintre care 28 au fost găsiți morți și 84 vânați de către responsabilii fondurilor de vânătoare.”

Însă, de departe, cele mai mari pierderi le-au înregistrat fermele de la Glodeanu-Siliștea unde, după intrarea virusului pestei porcine africane, au fost sacrificate peste 8.300 de animale, și de la Florica, unde au fost ucise 8.200 de animale.

Publicitate