Actualitate

Polițistul cercetat în două dosare penale, reținut de procurori. Cum reacționează comanda IPJ Buzău

Inspectoratul Județean de Poliție Buzău anunță că agentul de poliție anchetat după ce s-a dus la prostituate îmbrăcat în polițist și a încercat să plece fără să plătească, iar, la câteva zile, a provocat un accident fugind apoi și refuzând testarea alccolscop, a fost reținut de procurori. Două anchete penale sunt declanșate în cazul său, iar, în paralel, are loc o anchetă administrativă.

”În urma actelor procedurale efectuate de către polițiști și a cercetărilor procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a agentului de poliție. Și de această dată cercetările au respectat criteriul obiectivității iar măsurile legale în materie disciplinară vor fi dispuse în condiții de maximă fermitate.” anunță IPJ Buzău.

Faptele polițistului, despre care șansanews a scris AICI și AICI, au declanșat o undă de șoc în Poliția buzoiană. Superiorii au dispus cercetarea disciplinară a agentului de poliție și urmează să fie sesizat Consiliul de Disciplină.