Actualitate Agricultura acum

Producător din Buzău : ”Urmează o supraproducție, apoi deficit de tomate românești în piață”. Ce a dus la această situație

Tomatele românești se lasă așteptate anul acesta. Vremea răcoroasă a dat peste cap planurile legumicultorilor care au pariat pe această cultură și pe subvențiile oferite prin programul Tomata pentru recoltele timpurii. Până acum, doar doi din cei peste cinci sute de producători din Buzău care s-au înscris pentru a obține ajutoarele de la stat, cu condiția să valorifice minim 3 tone de roșii până pe 10 iunie, au reușit să vândă din tomatele cultivate. Cu alte cuvinte, în timpul rămas, adică o lună și zece zile, producția de roșii românești va crește treptat până când, spun producătorii, piața va fi supraaglomerată astfel încât vor ajunge să arunce roșiile pentru că nu vor avea cui să le vândă.

525 de legumicultori din Buzău au depus dosarele în programul Tomata. Asta înseamnă că fiecare are cel puțin o mie metri pătrați de roșii și ar trebui să recolteze cel puțin trei tone de legume pe care să le vândă până pe 10 iunie. Dacă în alți ani acest lucru era posibil, în primăvara anului 2022  vremea nu a ținut cu legumicultorii astfel că, până acum, doar doi producători au scos roșii pe piață. Este vorba despre un buzoian din Cochirleanca și altul din Limpeziș. În rest, tarabele sunt încărcate cu legume din import.

Ceilalți producătoei autohtoni au încă roșiile fie la faza de înflorire, fie tomatele sunt încă verzi și estimează că vor fi bune de consum abia spre finalul lunii mai și chiar prima săptămână din iunie. Este și cazul lui Ionel Mușatoiu din Căldărușanca. Cum nu a avut posibilitate să încălzească solarul, roșiile sunt foarte mici. Pentru a putea respecta condițiile impuse de programul Tomata, legumicultorul speră ca termenul limită pentru valorificarea roșiilor să fie prelungit măcar cu o săptămână. Altfel, Ionel Mușatoriu spune că ar putea pierde subvenția.

Claudiu Breazu, din Glodeanu Sărat, a renunțat însă la cultivarea roșiilor în ciclul I din programul Tomata. Legumicultorul spune că tocmai timpul scurt de valorificare l-a determinat să cultive castraveți în locul roșiilor. Producătorul buzoian estimează că spre finalul lunii mai vor fi sute de legumicultori care se vor grăbi să-și vândă producțiile pentru a putea primi subvențiile. Asta înseamnă o supraproducție în piețe.

„Pentru legumicultura românească înseamnă faliment! Exact ce am spus despre acest program, că va aduce legumicultura românească în faliment deoarece nu că va fi o aglomerare a pieței, e puțin spus, ci o supraproducție unde nu va merge roșia decât vândută la bax, iar asta înseamnă că producătorii, și cei mari și cei mici, nu vor rămâne decât cu banii de subvenție, iar banii de la subvenție sunt foarte, foarte puțini și nu vor acoperi nici măcar 20-30% din costuri”, a spus Claudiu Breazu, legumicultor din Glodeanu Sărat.

Iar după ce va trece acest val și când legumicultorii se vor pregăti pentru a cultiva roșiile care să fie cuprinse în ciclul II din programul Tomata, în piețe va fi un deficit de tomate românești.

”Am avut sămânța și când am vrut să o semăn s-a dat drumul la programul Tomata, nu a ascultat nimeni ca să se ducă termenul de valorificare până la 1 iulie – 15 iulie când nimeni nu se mai grăbea, nu mai era cu aglomerarea atât de mare, era o perioadă – 10 aprilie – 10 iulie – erau atâtea luni de zile, erau trei luni de zile unde nu mai era o supraproducție, unde nimeni nu se mai grăbea. Cei care își încălzeau solariile luau bani, au făcut focul și mergea cum trebuie, cei de la rece mergeau cum trebuie și nu aveam mai târziu un deficit de roșie. Vom avea iar un deficit de roșie la final de iulie până la sfârșitul lui august”, a spus Claudiu Breazu.

Cât despre consumatori, această situație este ca o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, cel mai probabil, vor asista la o scădere a prețurilor la tomatele românești care acum se vând cu 23 de lei kilogramul, iar pe de altă, este posibil ca în lunile de vară să fie nevoiți să plătească din nou prețuri majorate la legumele românești care se vor găsi în cantități mai mici în piețe.