Actualitate POLITICĂ

Se întețește lupta în USR-PLUS Buzău. Referendumul lui Toma i-a pus cap în cap pe deputatul Ungureanu și pe președintele Moraru

Aflat pe punctul de a fi sancționat pentru că s-a poziționat în afara liniei partidului, în privința referendumului propus de primarul Constantin Toma, deputatul USR-PLUS, Emanuel Ungureanu, își argumentează punctul de vedere.

Ungureanu spune că susținerea pentru proiectul de alipire a Ținteștiului la municipiu, proiect ce aparține primarului social democrat Constantin Toma, nu înseamnă că pactizează cu PSD și trece în barca roșie, ci înseamnă că urmărește să primească în schimb susținerea edilului Toma pentru ridicarea unui spital municipal la Buzău.

” În campania electorală le-am promis buzoienilor că voi face tot ce ține de mine  de a determina autoritățile locale și județene să mi se alăture în inițiativa de a construi un spital nou. E nevoie de un teren pentru spital iar terenul se poate lua de la autoritățile locale sau județene conduse de domnul Toma și de domnul Neagu. Cu domnul Neagu m-am întâlnit recent pentru a găsi o alternativă la un alt teren dacă lucrurile se împotmolesc la municipiu. Nu înseamnă că eu trec la PSD, ci că dau mâna cu autoritățile locale și județene pentru construirea unui spital. Restul sunt jocuri politice”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu pentru șansanews.ro.

Parlamentarul a adăugat că va fi alături de orice primar, indiferent de culoarea politică, dacă la mijloc va fi vorba despre un proiect  comunitar.

”Domnul Bolojan, care e unul din cei mai performanți administratori publici din România și care este de la PNL, susține referendumul de la Buzău. (..) M-am consultat cu dumnealui și mi-a spus cât se poate de clar că acest plan, al lui Toma, este bun.  Când e vorba de proiecte comunitare trebuie să ne dăm mâna indiferent de culoarea politică, pentru a face lucruri bune pentru comunitățile care ne-au votat.”

Pe de altă parte, parlamentarul reacționează cu privire la propriii colegi, care, ziua trecută, l-au criticat pentru faptul că a mers în Consiliul Local Municipal și și-a declarat susținerea pentru referendumul lui Toma, în condițiile în care poziția partidului a fost cu totul alta, aceea de a se abține atâta vreme cât sunt încă multe neclarități.

 Ungureanu a declarat că ar avea susținerea mai multor colegi din USR PLUS, de la care ar fi primit mesaje, însă a lăsat să se înțeleagă că nu se bucură de același sprijin din partea liderului formațiunii, Mihai Răzvan Moraru, care  ar fi mânat împotriva sa de anumite frustrări strânse în urma unor eșecuri.

” Eu pot fi oricând partenerul oricărui partid, dacă avem proiecte comunitare. Nu vreau să vorbesc despre pigmeii politici, oameni frustrați care  s-au văzut deputați sau prefecți, dar care nu au reușit să-și îndeplinească obiectivul și otrăvesc acum orice inițiativă comunitară.   Nu mă aștept la nimic în urma poziției mele, e vorba de un comunicat trimis de o persoană, un comunicat care nu reprezintă poziția întregului partid, ci doar a unei persoane, fiind o opinie personală. Indiferent de jocurile politice mici pe care le fac unii eu voi susține orice primar indiferent de culoarea politică dacă e vorba de o reformă administrativă, de ridicarea unui spital sau de modernizarea unor localități”.

Miercuri, liderul USR PLUS, Mihai Răzvan Moraru, a criticat faptul că deputatul Ungureanu a mers în Consiliul Local Municipal și și-a declarat susținerea pentru referendumul propus de primarul Constantin Toma, criticând, totodată, faptul că parlamentarul nu și-a anunțat intenția în cadrul partidului, ai cărui consilieri municipali au avut o cu totul altă poziție în ședința CLM.

Mai mult decât atât, Moraru a anunțat că va propune în Comisia de Disciplină a USR-PLUS sancționarea lui Ungureanu.

Ulterior, filiala Buzău a USR PLUS a transmis redacțiilor un comunicat de presă prin care s-a delimitat de acțiunile deputatului Emanuel Ungureanu, spunând, printre altele, că poziția acestuia este una personală, care contravine valorilor și principiilor USR PLUS dar și că acesta ar prefera ”interesele personale”.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Domnilor politicieni! NE-AM SATURAT DE GHITA CONTRA! De treizeci de ani cei din opozitie, indiferent de partid, sunt impotriva! doar pentru a obtine avantaje mai mult sau mai putin personale, mai mult sau mai putin de partid. Credeti voi, politicienilor, ca noi suntem idioti si nu vedem asta? Am urmarit cu atentie discursul domnului Irinel -USR si ,daca eram in ipostaza de a decide, ii retrageam sprijinul politic. Daca acesta unire cu Tintestiul va deveni realitate va fi scanteia care va porni reforma administrativa in Romania, sa te opui unui astfel de demers? Da, avem nevoie de spital municipal si daca se va construi undeva departe de aglomeratia din orasul existent este foarte ,foarte bine. Va rog sa faceti un exercitiu, incercati sa mergeti in vizita la cineva la maternitate! este o intreaga aventura sa-ti parchezi masina pe undeva. este cumplit sa nu ai un mic parc unde sa astepti fericitul eveniment. Asa ca Domnule Ungureanu, FELICITARI! pentru ca ai inteles ca esti in parlament pentru mine si nu pentru partid! Multumesc!

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian