Actualitate

SURPRIZĂ NEPLĂCUTĂ DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR! Ce au pățit mai mulți buzoieni

Sancționați la final de an! Au pățit-o mai mulți buzoieni, prinși de polițiști că încalcă legea. Este vorba despre șoferii care fie au apăsat pedala de accelerație mai mult decât era permis fie de cei care au ignorat culoarea roșie a semaforului , continuându-și drumul într-un mod ilegal.

În fiecare dintre aceste situații, oamenii legii au fost cu ochii pe șoferii ”neascultători” și i-au sancționat. Din păcate, șapte conducători auto vor fi, pentru următoarele trei luni, doar pitoni.

”Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 12 conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 7 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile”, informează IPJ Buzău.

Printre șoferii deveniți pietoni de Anul Nou este și o tânără de 26 de ani, din Râmnicu Sărat.

”O șoferiță de 26 de ani, din Râmnicu Sărat,  mult prea grăbită, a uitat că circulă în localitate și a apăsat pedala de accelerație până la viteza de 114 km/h. A fost oprită de polițiști în localitatea Oreavul și sancționată contravențional. Totodată, șoferiței i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, informează IPJ Buzău.

Poliţiştii au reţinut alte 2 permise de conducere pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului şi au retras două certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor scoase din trafic.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă (7),  pentru conducerea   autovehiculelor  cu  diferite defecţiuni tehnice (4), dar şi pentru alte abateri în trafic (11).

Pe lângă şoferii indisciplinaţi, poliţiştii rutieri au consiliat și atenționat cu privire la necesitatea respectării normelor rutiere și 4 pietoni, biciclişti şi căruţaşi.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal unui bărbat în vârstă de 35 de ani din Galaţi, ce a vizat conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.