Actualitate

Telefoanele din spatele unei bâlbâieli. Explicațiile haosului de luni seară cu privire la închiderea școlilor din localitățile cu rată mare de îmbolnăvire

La două zile după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care erau închise școlile din localitățile cu rată de incidență a cazurilor COVID peste 7,5 , hotărâre revocată la doar o oră după adoptare, reprezentanții Prefecturii Buzău explică ce s-a întâmplat și ce a provocat acest haos.

Într-o declarație pentru Focus Tv, subprefectul Viorel Holban a explicat pas cu pas cum au stat lucrurile. Subprefectul de Buzău spune că întrunirea CJSU pentru supunerea la vot a propunerii DSP de închidere a școlilor pentru două săptămâni a venit într-un moment critic, în care numărul infectărilor a crescut alarmant, spitalele sunt luate cu asalt iar mulți dintre bolnavi sunt copii care frecventează comunitățile școlare. De pildă, cu doar o zi înainte de ședința CJSU, nu mai puțin de 50 de copii fuseseră diagnosticați cu COVID.  Așadar, spune subprefectul Holban, propunerea de suspendare a cursurilor față în față era bine argumentată din punct de vedere al riscurilor pentru sănătătatea publică, motiv pentru care membrii CJSU au votat în unanimitate varianta închiderii școlilor din localitățile cu rată de peste 7,5 la mie pentru două săptămâni.

Subprefectul Viorel Holban

Numai că, la o oră după ce autoritățile buzoiene au dispus suspendarea cursurilor iar părinții și cadrele didactice au fost anunțați despre acest lucru, au început să sune telefoanele. Oficialii Ministerului Educației au reclamat faptul că Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății a fost încălcat prin decizia de închidere a tuturor școlilor dintr-o localitate.

Subprefectul Viorel Holban

Sub presiunea oficialilor de la București, CJSU s-a întrunit din nou, de data aceasta pentru revocarea hotărârii adoptate cu doar o oră în urmă. Dar, dacă în primă fază toată lumea a fost de acord cu închiderea școlilor, ulterior, au fost voturi împotriva revocării hotărârii.

Subprefectul Viorel Holban

Subprefectul de Buzău, Viorel Holban, a mai declarat că a doua zi, autoritățile de sănătate publică din Buzău au ridicat problema în videoconferința cu oficialii de la București, arătând care este situația din punct de vedere epidemiologic la Buzău și de ce este nevoie de suspendarea cursurilor în școli. Răspunsul la întrebarea de ce s-a intervenit de la Ministerul Educației și s-a cerut deschiderea școlilor, a fost că în acest caz este vorba despre “o asumare politică”.

Subprefectul Viorel Holban