Actualitate

Ultimele vești despre unirea Buzăului cu Țintești! Primele voturi, date peste câteva zile. A fost întocmită și prima hartă

Încă un pas spre unirea Buzăului cu Țintești. După ce au fost lansate spre dezbatere publică, proiectele privind unirea celor două Unități Administrativ Teritoriale vor ajunge pe masa aleșilor locali din municipiul Buzău și comuna Țintești. Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, care a publicat pe Facebook atât noi detalii despre avantajele acestui proiect cât și prima hartă a ”Buzăului Mare”.

Proiectul promovat de edilul Buzăului va cere săptămâna viitoare primele voturi. Este vorba despre acordul pe care trebuie să îl dea consilierii locali din cele două localități.

”Săptămâna viitoare, miercuri 14 iulie 2021, ora 10:00, atât la Buzău cât și la Țintești vor fi supuse aprobării în cele două Consilii Locale proiectele de hotărâri privind unirea celor două Unități Administrativ Teritoriale”, a scris Toma pe Facebook.

În același mesaj, edilul Buzăului a menționat atât motivele care au stat la baza acestei idei cât și avantajele realizării acestui proiect atât pentru locuitorii din municipiul Buzău cât și pentru cei din comuna Țintești. În acest sens, primarul a publicat și prima hartă cu „Buzăul Mare” care ilustrează cele două localități unite dar și obiectivele strategice care sunt în zonă cum ar fi autostrada A7.

”Municipiul Buzăul, în acest moment, nu mai are capacitatea de dezvoltare, din lipsă de teren, pentru proiecte de investiții majore, atât publice (de exemplu un spital municipal), cât și private. Vă atașez o hartă a Buzăului Mare, rezultat din unirea celor două U.A.T. – uri! Este remarcabil că cele 4 investiții istorice ce vor veni: autostrada A7 Ploiești – Buzău – Pașcani – Siret, Drumul Expres Buzău – Brăila, transformarea unei părți a aeroportului militar de la Boboc în aeroport civil și modernizarea magistralei 500 a Căilor Ferate Române ce trece prin Buzău, București, Vișcani, pot fi puse cel mai bine în valoare de contopirea Buzăului cu Țintești”, a scris Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Locuitorii din cele două localități vor fi chemați la urne pe 26 septembrie pentru a participa la referendumul în urma căruia se va decide dacă Buzăul se va uni cu Țintești.