Actualitate

(VIDEO) Asfaltări pe Autostrada Moldovei, între Ploiești și Buzău! Care e stadiul lucrărilor

Au început asfaltările pe unul dintre loturile tronsonului Ploiești – Buzău al viitoarei autostrăzi a Moldovei. Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse pe lotul 2, unde lucrează o firmă de construcții din Prahova, care a început deja să toarne primul strat de asfalt. Lotul 2 pornește de la Mizil – Prahova și se termină la Pietroasele – Buzău, având o lungime de 28 de km. Firma prahoveană se ocupă de 10 din cei 28 de km, iar mobilizarea pe șantier este mare: sunt sute de muncitori, utilaje și camioane care lucrează la construcția autostrăzii A7.

Nu e însă prima zonă unde s-a turnat primul strat de asfalt. Premiera a fost înregistrată în primăvară, în apropierea municipiului Rm. Sărat, pe tronsonul Buzău – Focșani al autostrăzii A7. Detalii AICI

De altfel, pe 12 din cele 13 loturi în care este împărțită autostrada se lucrează intens. Excepție face lotul de la Pietroasele până la Buzău, unde lucrările sunt mult întârziate din cauza numărului mare de contestații. Săptămâna aceasta, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a desemnat un câștigător. Contractul nu a fost încă semnat, întrucât există un termen legal de 10 zile în care desemnarea poate fi contestată.