Actualitate

(Video) Au fost emise primele facturi duble la gunoi. Câți buzoieni au fost prinși că nu colectează deșeurile separat

Atenție, buzoieni! A început tarifarea dublă la gunoiul colectat necorespunzător. Reprezentanții RER Sud S.A. au anunțat că hotărârea Consiliului Local adoptată la finalul anului trecut a fost pusă în aplicare. Pentru luna mai, peste o sută de buzoieni au de plătit facturi duble.

Comisiile mixte formate din reprezentanții firmei de salubrizare și cei ai Poliției Locale vor fi mereu în teren tocmai pentru a verifica conținutul recipientelor. Acolo unde vor fi găsite pubele cu conținut neconform vor fi aplicate sancțiuni.

Locuitorii de la case sunt de acord cu această măsură și spun că nu le-a fost greu să se obișnuiască cu colectarea separată a deșeurilor.

Până acum, cea mai mare factură la gunoi, după aplicarea tarifului dublu, a fost plătit de o familie cu patru membri. Este vorba despre 161,36 lei, timp de o lună.

Cei care sunt tarifați dublu primesc notificare în cutia poștală, un mesaj pe telefon de înștiințare dar și e-mail cu pozele care fac dovada nerespectării colectării separate și cu o copie a notificării.

Reprezentanții firmei de salubrizare au anunțat că în curând vor începe aplicarea tarifului dublu și pentru cei care locuiesc la blocuri și nu colectează selectiv.