Șoselele din Romania, implicit cele din județul Buzău, au devenit o adevărată baie de sânge. La Buzău, avem un ultim exemplu, și anume accidentul de la Mătești, produs cu câteva zile în urmă, care s-a soldat cu trei victime, în urma lovirii în plin a unui autoturism, de către un altul, al cărui conducător auto era sub influența băuturilor alcoolice.
La fel, la Iași, acum două zile, s-a înregistrat cel mai grav accident rutier al anului, soldat cu șapte morți și doi răniți. De altfel, carnagiile se succed pe șoselele românești, iar legiuitorii au făcut acum câteva zile un pas înainte, în ceea ce privește încercarea de a limita dezastrele de pe drumurile noastre și au votat un pachet de norme care modifică Codul Rutier, în sensul definirii concrete a ceea ce se numește conducere agresivă, dar și ridicării cuantumului pentru abaterile mai grave.
Cu toate acestea, specialiștii în pilotaj auto, de exemplu, susțin că înăsprirea legii circulației e un pas înainte, dar nu rezolvă nici pe departe marile probleme din acest domeniu.
Într-o intervenție la Focus Tv, multiplul campion de raliuri și președinte al unei școli de conducere defensivă, Titi Aur spune că:
„Rezolvarea gravelor probleme din trafic este mult mai complexă și ține de infrastructură, educație, dar și de programa școlilor de șoferi.”
Pentru comparație, Titi Aur a filmat cu o echipă din Suedia o producție care promovează conducerea defensivă și explică modul în care această țară a ajuns să conducă în topul statelor europene cu cele mai puține victime ale accidentelor rutiere. Din film se desprind mai multe idei de bază. Prima dintre ele este că autoritățile din Suedia au amenajat piste pentru suprafețe alunecoase pe cel mai mare circuit din țara lor, Ring Knutstorp. Aceste piste speciale au fost create după autosesizarea autorităților în legătură cu lipsa de reacție a șoferilor neexperimentați, în situații de condus dificile. Knutstorp este cel mai mare și mai impresionant circuit din Suedia, care are în componență piste de mașini, de biciclete, trasee de offroad, dar și o școală în care zilnic învață 60 de viitori mecanici și tehnicieni auto.
O altă idee este complexitatea cursurilor din timpul școlii de șoferi din țara scandinavă, care îmbină parți teoretice și practice, dar în primul rând, are în componență seminarii de conștientizare a pericolelor la care sunt expuși conducătorii auto.
În cazul legilor suedeze, nu se poate vorbi despre indulgență. Polițiștii pot chiar să confiște cheile de contact ale persoanelor pe care le suspectează că au consumat droguri sau alcool, pentru o perioadă de 24 de ore. În cazul în care sunt descoperite curse ilegale, asigurările autoturismelor devin mai scumpe, existând situații în care chiar s-au confiscat și distrus autovehicule care încălcau normele impuse. Multiplul campion Titi Aur mai explică faptul că, după obținerea permisului, șoferii intră într-o perioadă de monitorizare.
„Acum câțiva ani, un tânăr de 18 ani, având cauciucuri, pneuri neadecvate, cu viteză mică, 30-40 km/h, dar fiind umed pe jos, a scăpat mașina în aceste tufișuri, acești pomi, lovind foarte ușor mașina. Pentru acest lucru, i s-a anulat permisul, a mai avut dreptul după aproape doi ani să revină să dea examen, pentru că s-a considerat că în această perioadă, în perioada de monitorizare, adică în primii doi ani de când conduci, era normal să fie mult mai atent și să nu se pună în pericol. ”
În final trebuie spus că România este țara în care înregistrează un bilanț crunt al accidentelor rutiere: 1800 de morți pe an, 8800 de persoane rănite grav și 30.000 de persoane rănite ușor.
Producția realizată de pilotul Titi Aur arată care sunt diferențele majore dintre modurile de abordare ale problemelor siguranței rutiere de către țara noastră, respectiv Suedia, iar cifrele de mai sus, arată că România este în pole- position-ul evenimentelor rutiere grave soldate cu morți și răniți.
Adaugă comentarii