Actualitate

Virusul care ucide porcii buzoienilor pare că bate în retragere. Nici o fermă de suine nu mai e sub restricții. Explicațiile specialiștilor

Virusul pestei porcine africane pare că bate în retragere, la Buzău. Zeci de focare de boală au fost închise în ultimele zile după ce nu s-au mai înregistrat cazuri noi. Inclusiv fermele mari de suine din județ au ieșit de sub restricții astfel că pot vinde din nou sau, după caz, pot trece la repopulare.

15 focare de pestă porcină africană au fost stinse în ultimele zile în județul Buzău, astfel că mai sunt active la acest moment 27 de focare, toate în gospodării cu efective mici de animale. E cel mai mic număr de focare din ultimele luni bune.

„Proprietarii din aceste zone pot să-și achiziționeze porci din unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, fiind ridicate toate restricțiile care au fost impuse la momentul declarării focarelor. Pesta porcină mai evoluează la această dată în partea de sud-vest a județului, efectiv pe raza localităților Breaza, Ulmeni și în partea de nord-est, localitățile Zărnești, Murgești, Puiești, Boldu,” a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca

Scăderea temperaturilor pare fi explicația reducerii transmiterii virusului pestei porcine africane și implicit a închiderii focarelor:

„Din ultimele date și din evoluția focarelor, se pare că numărul acestora a scăzut considerabil, poate și datorită faptului că au scăzut temperaturile, vectorii care pot transmite virusul, adică muștele și țânțarii, nu mai circulă și, prin urmare, este o veste bună pentru crescătorii de porci, în sensul că pot să-și achiziționeze animale din exploatații comerciale și pot să-și repopuleze exploatațiile non-profesionale, astfel încât în cursul anului viitor pot avea și sacrifica porci de sărbători,”a mai declarat Moca.                                                                                                                            

Dat fiind că atâtea focare au fost închise, la această oră, nici o fermă de suine din județul Buzău nu se mai află sub restricții. Asta înseamnă că pot vinde din nou porci, iar acolo unde întregul efectiv de suine a fost sacrificat se poate trece la repopulare.

Ridicarea restricțiilor înseamnă foarte mult pentru ferme, în condițiile în care luni la rând nu au putut vinde porci, chiar dacă unele din aceste obiective erau libere de pestă porcină, interzicerea vânzării animalelor fiind generată de restricțiile impuse în gospodării aflate în apropiere. Proprietarii acestor afaceri au fost nevoiți să asigure hrana la animale, fără a le și putea vinde. În unele cazuri, porcii au ajuns și la aproape 200 de kilograme, în timp ce greutatea optimă la vânzare este de 100-110 kilograme.

Toate aceste lucruri se traduc în pierderi pentru fermieri. Nu mai vorbim de crescătorii de porci unde pesta a intrat în ferme și a fost nevoie ca toate animalele să fie sacrificate iar acum e nevoie ca afacerea să fie repusă pe picioare de la zero.

 „Restricțiile impuse de pesta porcină au fost drastice, în sensul că aceștia nu au putut să-și vândă porcii existenți în fermă până la ridicarea tuturor restricțiilor. La această dată, nici o fermă din județul Buzău nu mai este atinsă de nici o restricție legată de pesta porcină africană, astfel încât aceste exploatații comerciale, unde sunt crescuți un număr considerabil de porci pot să-și populeze fermele și respectiv, pot să-și vândă porcii existenți în exploatații.”

Dat fiind că începe numărătoarea inversă până la Crăciun, când toți românii au pe masă bucate alese din carne de porc, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor atrag atenția că porcii nu pot fi cumpărați de oriunde, din gospodării, ci doar din ferme autorizate.

Pentru sacrificarea și vinderea clandestină a porcilor, gospodarii riscă amenzi de la 20 de mii la 40 mii de lei, dar și confiscarea cărnii fără aviz sanitar veterinar.

Pe de altă parte, specialiștii atrag atenția că din cauza dezastrului pe care l-a lăsat în urmă pesta porcină africană, anul acesta carnea de porc va fi mai scumpă, creșterea fiind estimată la 20-25 la sută comparativ cu prețul practicat anul trecut.