Actualitate

Dezastrul produs de septicemia hemoragică la o păstrăvărie din Buzău, studiu de caz la nivel național

La circa 3 luni după ce un virus nemaiîntâlnit în Buzău a ucis zeci de mii de pești din singura păstrăvărie din județ, o situație similară se înregistrează la Sibiu. Virusul septicemiei virale hemoragice la păstrăvi a fost depistat de autoritățile din acest județ. Fiind vorba despre situație cu care nu s-au mai confruntat, zilele trecute, reprezentanții DSVSA Sibiu au luat legătura cu colegii lor din Buzău. Au cerut sfaturi privind modul de gestionare a unui astfel de focar și despre măsurile ce trebuie luate pentru a eradica boala care ucide peștii.

La Buzău, focarul de septicemie virală hemoragică la păstrăvii curcubeu a fost stins la jumătatea lunii februarie, la circa 2 luni de la confirmare. În tot acest timp, circa 100.000 de pești au murit sau au fost uciși de virus. Practic, singura păstrăvărie din județul Buzău a fost scoasă din circuit într-o perioadă în care devenise o unitate renumită pentru peștele de calitate, la care ajungeau buzoieni dar și persoane din județele învecinate.

După golirea celor 25 de bazine existente la păstrăvăria ce aparține Direcției Silvice Buzău, s-a trecut la dezinfectarea acestora. Au fost urmați mai mulți pași stabiliți de inspectorii DSV Buzău pentru ca orice urmă de virus să dispară iar păstrăvăria să poată fi repopulată. Însă, drumul este destul de lung. Vor mai dura luni bune până când clienții se vor putea opri din nou la porțile păstrăvăriei. Pentru început, în perioada următoare se are în vedere repopularea unității cu câteva sute de kilograme de pește. Vor fi efectuate, apoi, noi analize și abia dacă acestea vor arăta că mediul în care trăiesc peștii este unul sigur și că nu mai există niciun risc de reapariție a virusului care declanșează septicemie virală hemoragică, atunci toate bazinele vor fi repopulate și se va relua activitatea normală.

“Noi am făcut tot ce ni s-a spus, am respectat toate sarcinile trasate privind dezinfectarea, am contractat firme specializate. Au trecut termenele trasate de DSV, urmează să repopulăm cu pești santinelă. Noi am aprobat și vom achiziționa 50 kg de pește sub 150 gr și 100 kg peste 150 gr bucata, în vederea repopulării. Apoi, după o perioadă, vom preleva probe și le vom duce la laborator, la București, pentru noi analize care să arate dacă virusul a revenit sau nu. Ca să vindem din nou pește de acolo, durează foarte mult. O luăm, practic,  de la capăt, cu icre, pești din anumite categorii de greutate, și apoi o să avem și pentru vânzare”, a precizat pentru șansanews.ro directorul Direcției Silvice Buzău, Constantin Moiseanu.

Despre focarul de septicemie virală hemoragică la păstrăvăria de la Bâscenii de Jos, șansanews.ro a scris AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian