Actualitate

Economie la energia consumată în spitale. Ce nu mai au voie să facă pacienții internați la Județean

De teama unor facturi enorme la utilități pe perioada sezonului rece, managerii spitalelor din toată țara anunță măsuri pentru a reduce consumul de energie. La Buzău, prima unitate medicală cu paturi care a impus reguli clare ce trebuie respectate atât de pacienți cât și de angajați a fost Spitalul Județean Buzău. Potrivit managerului Claudiu Damian, încă de acum o lună au fost purtate discuții pe fiecare secție, iar noile măsuri sunt deja implementate. Mai exact, pe holuri și în saloane sunt mai puține becuri aprinse, iar aerotermele, aduse de acasă de către pacienți sau angajați, sunt interzise.

”De acum o lună am trimis adrese pe secțiile spitalului să încercăm să facem economie la energie electrică. În primul rând, am discutat despre folosirea luminilor artificiale. Dacă nu este necesar, să încercăm să nu folosim toate luminile în saloane și pe holuri. Să nu mai dăm drumul la aerul condiționat. Să nu mai fie folosite alte aparate de uz casnic, aduse de acasă. În același timp, să fie șterse lămpile periodic, să fie o claritate bună a luminii pentru a nu fi necesar aprinderea tuturor becurilor, iar frigiderele să fie date la minim”, a spus Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean Buzău.

Pe de altă parte, managerul a explicat că vor fi luate măsuri care să aducă o reducere a consumului de energie și în viitor, iar în acest sens va înlocui toate becurile cu sistem de iluminat pe led.

”Orice înlocuire de sistem de iluminat nu se face decât pe sistem led, și încercăm să facem această schimbare în tot spitalul tocmai pentru a reduce consumul pe jumătate”, a spus Damian.

Măsurile implementate nu vor afecta nici pacienții și nici angajații din unitatea medicală, susțin reprezentații spitalului.

”Nu vom trece în extrema cealaltă, să aibă pacientul de suferit. Ne adaptăm astfel încât să nu aibă de suferit nici pacienții și nici personalul. Vom da drumul la căldură la timp, când vremea o va impune. Noi avem centrală proprie, și din acest punct de vedere nu vor fi probleme.  Am curățat caloriferele și rețelele astfel încât presiunea să fie bună , fără să fie nevoie de alte surse de încălzire în saloane. Pe timpul iernii, să nu mai fie folosite alte surse de încălzire decât cea a spitalului” a explicat Claudiu Damian.

În plus, în prezent se lucrează la un proiect pentru montarea panourilor fotovoltaice care să asigure consumul de energie în tot spitalul.

 ”Acum, avem în stadiu de derulare, împreună cu Consiliul Județean, pe fonduri europene, un proiect pentru montarea unor panouri fotovoltaice. Încercăm să acoperim tot consumul spitalului, însă dacă va fi doar pentru o parte, orice reducere de consum va fi binevenită”, a spus managerul unității medicale.

Măsuri menite să reducă consumul de energie sunt luate și în alte spitale. De exemplu, la spitalul din Nehoiu astfel de practici, precum un număr redus de becuri aprinse, în același timp, pe holuri și în saloane, sunt utilizate de mult timp tocmai pentru că este o unitate medicală mică, cu buget redus.

De asemenea, la spitalul din Râmnicu Sărat urmează să aibă loc o astfel de discuție între managerul unității și directorul economic tocmai pentru a fi găsite cele mai bune soluții care să genereze și economie la energie dar fără să aibă de suferit pacienții.