Actualitate POLITICĂ

Ultimele poziționări ale partidelor pe tema referendumului din 26 septembrie

Filialele buzoiene ale partidelor cu reprezentare parlamentară și-au definit poziția față de referendumul pentru unirea municipiului Buzău cu Țintești, programat pe 26 septembrie. Modul în care se raportează formațiunile nu este unitar, pozițiile fiind diferite , la fel și argumentele în sprijinul lor. Reprezentanții AUR, filiala Buzău, au anunțat că îi indeamnă pe simpatizanții lor să se prezinte la vot, în timp ce progresiștii au transmis că nu vor merge la urne. În tot acest timp, liberalii rămân la poziția inițială, aceea de a se abține în privința unei poziționări, invocând lipsa de arggumente convingătoare privind necesitatea referendumului.

Într-o intervenție în direct în emisiunea Sens Direct, de la Focus Tv, deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, a transmis că formațiunea pe care o reprezintă este pentru unirea municipiului cu comuna Țintești. Motivul: reprezentanții AUR consideră că realizarea acestui demers va duce la o dezvoltare a Buzăului.

“Știți valorile pe care noi le promovăm și, având în vedere ultima pe care se bazează celelalte, și discut aici despre libertate, noi lăsăm libertate tuturor să-și exprime gândirea lor. Din punctul meu de vedere, însă, având în vedere argumentele care sunt pentru dezvoltarea ulterioară a acestei comunități, mă gândesc la faptul că Buzăul este al 18- lea municipiu pe lista UAT-urilor din punct de vedere al numărului de locuitori, totuși, ar fi  un mare avantaj pentru o dezvoltare ulterioară. Recomandarea pe care o fac cetățenilor celor două localități este să se gândească foarte bine la viitorul lor și al copiilor lor pentru că de modul în care vor vota va depinde dezvoltarea ulterioară a lor, a bunăstării, a tot ce înseamnă o ducere a comunității spre un viitor care să le facă acest lucru. Votul meu ar fi DA.”

Deputatul AUR, Nicolae Roman, a subliniat, totodată, că succesul unirii celor două localități va depinde de proiectele cu care vor veni primarii acestora, fiind nevoie de proiecte realizabile care să asigure creșterea bunăstării oamenilor.

„Dacă primarii celor două localități, care vor trebui să lucreze împreună o perioadă, vor găsi soluții pentru a aduce investitori pe aceste suprafețe și să facă o dezvoltare coerentă, mai ales că sunt ajutați foarte mult de o viitoare autostradă A7, va face ca zona să devină foarte atractivă. Problema este de manageriat în folosul comunității.  Dacă vom face acest lucru să devină palpabil, populația va avea venituri și o va duce mai bine. Problema este că, până la referendum, cei doi primari vor trebui să facă eforturi și să aducă pe tavă astfel de proiecte, dar care să devină viabile și care să fie realizabile pentru cetățeni. Aici este toată problema.”

Dacă membrii AUR Buzău se declară pro referendum, cei ai USR PLUS sunt la polul opus. Liderul organizației județene, Mihai Răzvan Moraru, a spus clar la Focus TV: “Noi nu participăm la campania pentru referendum, și nici la vot.”

“Mai întâi, noi am cerut informații să vedem proiectul care se propune, ne-am dat seama că proiectul nu există. Acest referendum ar trebui să aibă în spate un proiect care să conțină 3 capitole mari: ce proiecte își propune municipalitatea, ce bugete și ce termene. Am făcut mai multe solicitări pentru informații la care nu am primit răspunsuri.  Prin urmare, noi am spus că nu participăm la această campanie, considerăm că acest referendum este o acțiune pur electorală care nu va schimba cu nimic viața buzoienilor nu doar acum, pe termen scurt, nici pe termen mediu și lung. De ce? Pentru că nu avem la această oră o analiză prin care să concluzionăm că unirea cu Ținteștiul și nu cu altă comună este cea benefică, nu avem o asumare că serviciile comunitare din municipiul Buzău vor rămâne la aceeași calitate după unire. Prin urmare, referendumul este o idee care e golită de conținut și pusă în fața buzoienilor într-un moment foarte rău ales. Noi, pentru votanții USR PLUS, am comunicat că nu participăm nici la campania pentru referendum, nici la vot, dar ca idee, din punctul meu de vedere merită un mare “NU”. Noi nu vom merge la vot.”

La rândul lor, liderii PNL Buzău au dat un vot de “abținere” în cazul referendumului,  o poziție argumentată în repetate rânduri. De pildă, recent, într-o postare pe Facebook, senatorul PNL, Vlad Pufu, a explicat că Partidul Național Liberal Buzău nu este împotriva referendumului, drept dovadă consilierii liberali au votat ”abținere” la proiectul supus aprobării în ședința de Consiliu Local, prin care s-a decis organizarea acestui referendum. Detalii, AICI.

Mai mult, liderul organizației județene a PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, a arătat că unirea Buzăului cu Ținteștiul este ”o temă falsă”, un ”praf în ochi de tip psd-ist”, o ”abordare inițiată de administrație, fără perspectivă, nesustenabilă”. Mai multe detalii, AICI.

Publicitate