Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită fulger pe șantierul Autostrăzii A7, mai exact pe lotul 2, dintre Mizil și Pietroasele al tronsonului Ploiești – Buzău. Progresul lucrărilor e la aproximativ 13-14%, a arătat ministrul, din cauza unor probleme întâmpinate. Totuși, Grindeanu e optimist că în perioada următoare lucrările vor avansa într-un ritm alert. Ministrul a explicat, totodată, și că pe primul lot al autostrăzii lucrările sunt realizate în proporție de 9-10%. Practic, este vorba despre primele loturi ale autostrăzii pe care au început lucrările, în august anul trecut.
”Am verificat astăzi stadiul lucrărilor pe unul dintre Loturile de pe Autostrada A7. Mai exact, pe Lotul 2 dintre Mizil și Pietroasele, ce va avea o lungime de 28,35 km. Asocierea de constructori româno-bulgari a întâmpinat o serie de probleme, însă mă aștept, ca în perioada imediat următoare, acestea să fie soluționate, iar ritmul lucrărilor -finanțate prin PNRR- să crească”, a spus Sorin Grindeanu.
Pe de altă parte, ministrul s-a declarat ”iritat” de faptul că nici până acum nu a fost semnat contractul pentru cel de-al treilea lot din tronsonul Ploiești – Buzău. Grindeanu crede că totul nu e decât o tergiversare și speră ca în perioada următoare Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor să vină cu o soluție.
De altfel, și senatorul PNL de Buzău Vlad Mircea Pufu a atras în nenumărate rânduri atenția cu privire la situația celui de-al treilea lor. Parlamentarul PNL spunea, încă de luna trecută, că, din cauza contestațiilor, se poate ajunge inclusiv la reluarea licitației. Iar în condițiile în care toate loturile de autostradă până la Pașcani au fost adjudecate, mai puțin Pietroasele-Buzău, viitoarea autostradă riscă să aibă un gol de câțiva km și să fie ”știrbă”. Detalii găsiți AICI.
Adaugă comentarii