Actualitate POLITICĂ

(VIDEO) Românii care au supraviețuit cancerului au un simbol și o zi națională. Inițiatoarea este o învingătoare în lupta cu boala

Începând din acest an, în prima duminică a lunii iunie va fi marcată Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer. Acest lucru este stabilit printr-o lege promulgată la începutul anului, care a fost inițiată de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, ea însăși supraviețuitoare în lupta cu această boală cumplită.

Potrivit legii, ziua va fi marcată, local și național, printr-o serie de manifestări educative, cultural-artistice sau științifice, care au un singur scop: acela ca oamenii să afle cât mai multe despre cancer, inclusiv că, în cazul în care boala e descoperită la timp, fiecare poate fi supraviețuitor.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, senatoarea liberală vorbește despre speranță, dar și despre simbolul pe care l-a ales pentru Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer: o floare de nufăr.

„Am ales ca simbol al Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, pe care anul acesta o sărbătorim în 5 iunie, nufărul galben: o floare gingaşă, dar spectaculoasă, născută din suferință. Nufărul reprezintă cunoaşterea luminii şi dragostea, dar mai ales renaşterea. Pentru că eu aşa văd momentul în care învingi această crudă boală, numită cancer: te naşti a doua oară. Am inițiat Legea privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer pentru că mi-am dorit să avem o asemenea zi specială pentru a sărbători viaţa, pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe supravieţuitori, pentru a le spune că vieţile lor contează, că sunt iubiţi şi apreciaţi. Este un moment care îmi doresc să radieze de lumină pentru că ştiu, la fel de bine ca voi toţi, ce temeri şi fantasme există în viaţa fiecăruia chiar dacă boala a fost depăşită. Cu această ocazie, vrem să le transmitem tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă. Să le spunem că, la capătul acestei încercări cumplite, se poate obţine împlinirea. Că şi ei pot trece cu bine linia de sosire şi pot privi în urmă cu satisfacţie, pot fi învingători. Vă dăruiesc din suflet tuturor un nufăr galben şi vă aştept să sărbătorim împreună viaţa”, a transmis senatoarea Nicoleta Pauliuc.

Senatorul PNL nu este la prima inițiativă care are în prim-plan afecțiunile oncologice. În februarie a fost adoptată o altă lege, care prevede acordarea de concediu plătit pentru familiile bolnavilor de cancer, precum și consiliere psihologică gratuită. În cazul acestei legi, printre inițiatori s-a numărat și senatorul PNL de Buzău, Vlad Mircea Pufu. Detalii găsiți aici.

Iar aici găsiți impresionanta poveste de viață a senatoarei Nicoleta Pauliuc, care a început să lupte pentru drepturile bolnavilor de cancer după ce ea însăși a trecut prin boală și a ieșit învingătoare.